M-am apropiat de fotografie în 1997, într-o cameră obscură, unde imaginea apărea lent și te obliga să aștepți.

Acolo am învățat ceva ce folosesc și azi: memoria nu se grăbește.

Timp de zece ani am fotografiat pe film, învățând să anticipez și să aleg.
Astăzi lucrez cu tehnica digitală, dar decizia rămâne aceeași: nu orice moment merită păstrat. Doar cele care vor conta peste timp.

Nu caut perfecțiunea și nu regizez emoția.
Caut autenticitatea și liniștea dintre momente — pentru că acolo începe memoria reală.

Oamenii din fața camerei sunt centrul fiecărei povești.
Eu nu sunt acolo să îi schimb, ci să îi observ, să îi ghidez când e nevoie și să aleg ce rămâne.

Fotografia nu este despre a fi peste tot.
Este despre a fi prezent exact acolo unde contează.